Record Guinness: Cea mai mare grădină verticală din lume, amenajată pe fațada unui centru comercial

Record Guinness: Cea mai mare grădină verticală din lume, amenajată pe fațada unui centru comercial
Publicat: 18/09/2012, 18:43
Actualizat: 26/06/2013, 12:45

Cea mai maregrădinăverticală din lume se află la Rozzano, la periferia orașului Milano, în nordul Italiei, pe fațada unui centru comercial, unde ocupă o suprafață de 1.262,84 de metri pătrați, o performanță grație căreia a fost inclusă, duminică, în Guinness World Record, informează AFP.

Aceastăgrădinăverticală include 44.000 de plante, ce fac parte din peste 200 de specii.

Uriașa fațadă vegetală, inaugurată în 2010, a fost concepută de arhitectul Francesco Bollani în colaborare cu un cabinet de arhitectură din orașul francez Montpellier.

„Am avut nevoie de un an pentru a aștepta ca plantele să crească într-o seră și de 90 de zile pentru a le monta pe o fațadă”, a explicat arhitectul Francesco Bollani.

„Este vorba de o metodă foarte rapidă și practică, pentru că am folosit mici recipiente metalice. A semănat puțin cu a construi un mare joc Lego”, a adăugat el.

Grădinapoate să se mențină într-o stare bună grației prezenței mușchiului de turbă de Chile, o spumă vegetală care permite acumularea de apă, garantând creșterea plantelor, chiar și în absența solului.

Această fațadă de verdeață are virtuți estetice, dar și practice: ea contribuie la izolarea termică a centrului comercial. Protejându-l de razele Soarelui,grădinaverticală garantează și o reducere a consumului de energie, absoarbe dioxidul de carbon și reduce zgomotul de fond.

Centrul comercial a cerut înscrierea grădinii în Guinness World Record cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a sa.

„Recordul a fost certificat de Lorenzo Veltri, un oficial al Guinness World Record, care a venit de la Londra”, a declarat Simone Rao, directorul centrului comercial.

Grădinadin Rozzano a doborât precedentul record, care aparținea orașului Madrid, unde se află ogrădinăverticală ce are o suprafață de 844,05 metri pătrați.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără...
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota...
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O listă de cumpărături veche de milenii, găsită pe o tăbliță cu scris cuneiform